Daca salariatul nu se prezinta la lucru, dovada revine... cui?

Aducem in discutie – si probabil vom continua si in alte materiale – problema generata de aplicarea art. 287 din Codul muncii: „intr-un litigiu de munca sarcina probei revine angajatorului”.

Indiferent de cine e pornit litigiul, sarcina probei revine angajatorului.

De aici o serie de probleme...

In materia probatiunii Codul muncii deroga de la prevederile Codului civil. In materie civila sarcina probei revine, potrivit art.1169 Cod civil, "celui care face o propunere (afirmatie) inaintea judecatii", pe care trebuie sa o dovedeasca. Intrucat procesul civil este pornit de catre reclamant prin introducerea cererii de chemare in judecata este firesc ca el sa-si dovedeasca pretentiile. Este o regula exprimata prin adagiul "onus probandi incumbit actori".

Daca reclamantul face dovada existentei faptului generator din care s-a nascut dreptul care-l pretinde, inseamna ca el si-a indeplinit obligatia ce-i revine potrivit legii. Numai in acest moment paratul este nevoit sa iasa din pasivitate si sa se apere, dovedind netemeinicia pretentiilor reclamantului. Deci si paratul are sarcina de a proba ceea ce afirma.

Spre deosebire insa de Codul civil, intr-un litigiu de munca sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul muncii.

Consecinta este foarte importanta: intr-un litigiu pornit de la plangerea angajatului, angajatorul ramane singurul sanctionat in caz de esec, deoarece daca nu administreaza probele care sa convinga pe judecator – in cazul acesta ca salariatul nu s-a prezentat la locul de munca dupa expirarea suspendarii contractului - cu toata eventuala colaborare a adversarului si in pofida rolului activ al judecatorului, angajatorul va pierde procesul, iar salariatul va triumfa.

Intr-un proces in care nu s-ar putea administra nici o proba, va pierde cel caruia ii incumba sarcina probei - adica angajatorul.

O aplicatie...?

La incetarea cauzei de suspendare a contractului de munca (spre exemplu ca urmare a expirarii concediului pentru ingrijirea copilului, concediului fara plata etc.), salariatul are obligatia de a se prezenta de indata la lucru sau intr-un termen rezonabil, in raport de unele imprejurari obiective pe care va trebui sa le dovedeasca, ele urmand sa fie apreciate de instanta. Prezentarea la lucru se poate dovedi prin orice mijloc de proba, dupa cum s-a aratat in doctrina.

Cine trebuie sa faca dovada prezentarii si a neprezentarii?

Din cele ce am aratat mai sus, ceea ce e important este ca nu salariatul trebuie sa dovedeasca prezentarea, ci angajatorul trebuie sa dovedeasca neprezentarea acestuia la locul de munca dupa expirarea perioadei de suspendare a contractului de munca. Desigur, prezenta salariatului fiind un fapt material, dovada se poate face de catre angajator cu orice mijloc de proba – condica de prezenta nesemnata, martori dintre colegii de departament, atelier, superiori etc.

In fata instantei sunt posibile de dedus orice fel de probe (inscrisuri, proba cu martori, interogatoriu, expertiza etc.) apreciate ca necesare de catre partile aflate in conflict pentru sustinerea opiniei lor. Instanta este in drept sa aprecieze si sa admita, dupa caz, numai probele pe care le considera utile pentru solutionarea corecta a cauzei deduse in fata ei.

Asadar, conform art. 287 sarcina probei revine, intotdeauna, angajatorului - care este obligat a "depune" pana la prima zi de infatisare - "dovezile in apararea sa", in toate cauzele, chiar si in cele in care exista contestatii depuse la instanta de salariati.

Simplu si logic, nu?

Horatiu Sasu
Jurist si economist
Consultant in afaceri

de Legislatia Muncii